vineri, 15 aprilie 2011

Premiul al II-lea şi Menţiune pentru elevi de la Grupul Şcolar Roznov la Concursul "Memoria Holocaustului"

Vineri, 15 aprilie 2011, la Liceul de Artă "Victor Brauner" din Piatra Neamţ a fost organizat concursul "Memoria Holocaustului", la nivel judeţean. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni - gimnaziu şi liceu, la el luând parte elevi din unităţi şcolare precum Colegiul Naţional "Petru Rareş," Colegiul Tehnic "Gh. Cartianu", Liceul de Artă "Victor Brauner", Colegiul Tehnic "Miron Costin "din Roman, Grupul Şcolar Roznov şi Şcoala cu clasele I-VIII "Nicu Albu" din Piatra Neamţ. Din partea Grupului Şcolar Roznov au participat două eleve, Curbăt Ionela Anda şi Pisaltu Maria Claudia, ambele din clasa a XI-a C, profil filologie, pregătite de prof. Daniel Nedeloiu. Pentru elevii de liceu probele au constat într-un test grilă din 45 de întrebări şi o evaluare orală, pe baza unor texte-document. Pentru elevii de nivel gimnazial proba scrisă a constat tot într-un test grilă, conţinând 30 de întrebări iar proba practică în efectuarea unor desene având ca temă centrală, evident, Holocaustul. Comisia de evaluare a avut în componenţă profesori de marcă din judeţ, precum Prof. dr. Mihai Lostun, de la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ, Prof. dir. Mihaela Tanovici, de la Colegiul Naţional "Roman Vodă" din Roman şi Prof. Cătălin Păiuş, de la Grupul Şcolar "Vasile Sav" din Roman. La finalul acestui concurs rezultatele elevelor de la Grupul Şcolar Roznov au fost foarte bune, Anda Curbăt obţinând locul al II-lea şi, implicit, premiul II, cu nota 8,63, iar Claudia Pisaltu locul al IV-lea şi menţiune, cu nota 8,30. Locul I la liceu a fost ocupat de eleva Doroşenco Mariana ( Republica Moldova ), de la Colegiul Tehnic Gh. Cartianu din Piatra Neamţ( coordonată de prof. Gina Orzan ), iar la gimnaziu de Elena Antonia Ceauşu, de la Şcoala cu clasele I-VIII "Nicu Albu", pregătită de prof. Litiana Bolohan. Le felicităm pentru aceste performanţe deosebite şi le dorim mult succes în concursurile viitoare! Mai jos redăm premianţii de la nivel liceal.

Lista premianţilor la Concursul

Judeţean „Memoria Holocaustului, 15.IV.2011, nivel liceal

Nr. crt.

Nume şi prenume

Unitatea şcolară

Nota

Premiul

1

Doroşenco Mariana

C.T. Gh. Cartianu, Piatra Neamţ

9,30

I

2

Curbăt Ionela Anda

Grupul Şcolar Roznov

8,63

II

3

Dumitru Emma

C.N. Petru Rareş, Piatra Neamţ

8,50

III

4

Pisaltu Claudia

Grupul Şcolar Roznov

8,30

Menţiune

5

Ţicămucă Alexandra

C.T. Miron Costin, Roman

8,14

Menţiune