În luna iunie a anului 2011 a apărut un nou număr al revistei "Busola", care are drept profil cultura geografică, istorică, ecologică şi pedagogică. Acest periodic, care apare semestrial şi se adresează în special profesorilor, este tipărit la Drobeta Turnu-Severin sub auspiciile Editurii Stef, coordonatori principali fiind profesori şi inspectori şcolari din judeţele Mehedinţi (Insp. Prof. Lucia Ciorâţă, Insp. Prof. Gabriela Moraru), Neamţ (Insp. Prof. Elena Preda, Prof. Veronica Mitronchi, fiecare având câte un articol, la pagina 12, respectiv paginile 34-35) şi Alba (Insp. Prof. Ion Muntean). Unul dintre articolele din respectivul periodic este semnat de Paul Daniel Nedeloiu, doctorand al Facultăţii de Istorie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi şi profesor la Grupul Şcolar Roznov, fiind intitulat Proprietari funciari din ţinutul Neamţ în Divanul Ad-Hoc al Moldovei (1857) - p. 38-39, acesta punând în valoare câteva informaţii relative la boierii nemţeni din preajma Unirii Principatelor, descoperite în diverse documente ce se păstrează la Serviciul Judeţean Neamţ al Arhivelor Naţionale. Menţionăm faptul că articolul a fost întocmit cu sprijinul Fondului Social European din România, sub responsabilitatea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 [grant POSDRU/88/1.5/S/47646], căruia îi mulţumim pe acestă cale.
Ziua Eroilor
Acum 11 ani