miercuri, 14 septembrie 2011

Deschiderea anului academic 2011-2012 pentru Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie

Marţi, 13 septembrie 2011, Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, Filiala Iaşi, s-a întrunit la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", corpul H (Casa Catargi), cu prima şedinţă de comunicări din anul academic 2011-2012. Prima comunicare, susţinută de drd. Adrian Butnaru, s-a referit la genealogia neamului Manoilescu, originar din comuna Epureni, judeţul Vaslui, autorul aducând o serie de contribuţii privitoare la cunoaşterea istoriei acestei familii, al cărei exponent principal a fost omul politic interbelic Mihail Manoilescu. Cea de-a doua comunicare, susţinută de drd. Paul Daniel Nedeloiu, profesor la Grupul Şcolar Roznov, s-a referit la înrudirile, cariera şi stăpânirile funciare ale marelui logofăt Ioan Dobrul, unul dintre primii adepţi ai lui Ştefan cel Mare şi, foarte probabil, rudă cu domnul. La şedinţă, moderată de Prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei, au participat profesori ai Faculţăţii de Istorie, precum Prof. univ. dr. Maria Magdalena Szekely, Prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, lector dr. Liviu Pilat, Cercet. dr. Sorin Iftimi, cercetători, muzeografi, precum şi masteranzi şi doctoranzi. Următoarea şedinţă de comunicări va avea loc la data de 11 octombrie a. c., când se vor suţine comunicările cu nr. 356, respectiv 357 de când s-a înfiinţat Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie - Iaşi.