joi, 10 noiembrie 2011

Cercul pedagogic de pe semestrul I, anul şcolar 2011-2012

Miercuri, 9 noiembrie 2011, a avut loc cercul pedagogic al profesorilor de istorie din judeţul Neamţ. Grupul Şcolar Roznov, înscris în cercul nr. 1, ce grupează liceele din Piatra Neamţ şi zona, a fost reprezentat de profesorii Liliana Hudea şi Daniel Nedeloiu. Gazdă a cercului nr. 1 a fost profesoara Daniela Mitrea, de la "Colegiul Tehnic de Transporturi" - Piatra Neamţ. Tematica cercului a fost una foarte bogată: evaluarea competenţelor la disciplina istorie în învăţământul preuniversitar (evaluarea prin teste iniţiale şi finale, testele iniţiale - oportunitate, necesitate şi bilanţ), secvenţă demonstrativă realizată prin aplicarea unei fişe de evaluare (la care au participat elevi din clasa a XII-a, lecţia evaluată fiind Romanitatea românilor în viziunea istoricilor), prezentarea unui referat cu titlul Temele majore ale discursului istoric contemporan, realizarea unei dezbateri despre evaluarea iniţială şi rolul ei în optimizarea activităţii didactice şi, în final, atelier de lucru, având ca temă modele de teste de evaluare iniţială la clasele IX-XII şi concluziile ce reies din interpretarea rezultatelor testelor. Profesorii participanţi au primit mape de lucru, cu documente privind tematica abordată la cerc, dar şi cu un CD despre "Colegiul Tehnic de Transporturi" - Piatra Neamţ.
Pe parcursul celor trei ore, cât au durat activităţile propuse de profesoara Daniela Mitrea, au participat peste 20 de profesori de nivel liceal, de la unităţi şcolare din Piatra Neamţ, Roznov şi Bicaz.