vineri, 4 mai 2012

Locurile I şi II pentru Grupul Şcolar Roznov la faza judeţeană a Concursului Memoria Holocaustului

Vineri, 4 mai 2012, începând cu orele 14,00 la Liceul de Artă "Victor Brauner" din Piatra Neamţ s-a desfăşurat faza judeţeană a concursului Memoria Holocaustului. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: nivel gimnazial (clasa a VII-a) şi liceal (clasele a X-a şi a XI-a), constând într-o probă scrisă şi alta practică (desen pentru gimnaziu, respectiv evaluare orală pentru nivelul liceal). În urma desfăşurării probelor de concurs, la nivel gimnazial locul I a fost obţinut de eleva Scurtu Andra (nota 8,40), de la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ (coord. Prof. Mihai Lostun). Locul al II-lea a fost obţinut de eleva Rotaru Elida (nota 8,00), de la Şcoala "Nicu Albu" din Piatra Neamţ (coord. Prof. Litiana Bolohan), iar pe locul al III-lea s-a plasat eleva Necula Alina Cristina (nota 7,90), de la Liceul de Artă "Victor Brauner" din Piatra Neamţ (coord. Prof. Sonia Iacoban). 
La nivel liceal locul I a fost obţinut de elevul Bordea Leon (nota 9,32), din clasa a XI-a, de la Grupul Şcolar Roznov (coord. Prof. Daniel Nedeloiu), locul al II-lea de eleva Ilie Raluca (9,25), din clasa a XI-a, Grupul Şcolar Roznov (coord. Prof. Daniel Nedeloiu), iar locul al III-lea a fost ocupat de eleva Chertic Ionela (nota 9,22), din clasa a X-a, de la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ (coord. Prof. Mihai Lostun).
Aşadar, la faza naţională a acestui concurs, ce se va desfăşura la Bacău, între 16 şi 19 iulie 2012, judeţul Neamţ va fi reprezentat de către elevii Scurtu Andra (clasa a VII-a, Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ) şi Bordea Leon (clasa a XI-a, Grupul Şcolar Roznov).  Lotul judeţean va fi însoţit de Prof. Mihai Lostun. Îi felicităm pe câştigători, urându-le mult succes a faza naţională şi, în acelaşi timp, ţinem să îi felicităm şi pe ocupanţii locurilor II şi III, dorindu-le la mai mare!