Marţi, 12 iunie 2012, s-a desfăşurat ultima şedinţă a Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, Filiala Iaşi, din cadrul anului academic 2011-2012. Ca de obicei, pe ordinea de zi s-au aflat două comunicări: d-l Mihai-Bogdan Atanasiu (Primii Ipsilanţi de la curtea domnilor Moldovei), respectiv d-l Sorin Iftimi (Steme boiereşti în biserici ieşene). Şedinţa a fost condusă de d-l Prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, Decanul Facultăţii de Istorie. Prima comunicare s-a referit la doi dregători fanarioţi, tată şi fiu, Constantin şi Enachi Ipsilanti, care au activat atât la curtea domnească din Iaşi, cât şi la cea din Bucureşti, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Autorul observă că, deşi au ocupat dregătorii importante, dispunând şi de venituri pe măsură, cei doi funcţionari nu au cumpărat pământ în cele două Principate, semn că au rămas profund ataşaţi de mediul constantinopolitan. Aceştia sunt primii membri ai cunoscutei familii Ipsilanti (originari din Trebizonda), atestaţi în spaţiul românesc. Aşa cum se ştie, la vremea respectivă membrii familiei Ipsilanti se mândreau cu originea lor imperială bizantină, însă, aşa cum subliniază autorul, această origine nu poate fi demonstrată documentar, fiind, după toate probabilităţile, inventată din dorinţa de parvenire. Cea de-a doua comunicare a pus în evidenţă câteva dintre stemele folosite de familiile boiereşti la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui următor, precum Mavrocordat, Ghica, Carp, Caragea, Balş, Palade, Cantacuzino şi Beldiman, descoperite în unele biserici ieşene. Este binecunoscut faptul că, până în secolul al XVII-lea, boierimea din Moldova a folosit însemnele heraldice sub influenţa polonă, acestea nefiind conferite de domnie, ci fiind „auto-asumate” de către boieri, în alegerea însemnelor ei inspirându-se din mediul occidental. Odată cu „orientalizarea” culturii, sub influenţa fanariotă, din veacul al XVIII-lea, s-a renunţat la însemnele heraldice, revenindu-se abia în ultimele decenii ale acestuia, şi în prima jumătate a veacului al XIX-lea, când din nou, cultura occidentală devine sursă de inspiraţie. Autorul constată însă că familii vechi de boieri moldoveni, precum Balş, deşi aveau steme încă din secolul al XVII-lea, nu le-au mai reluat pe cele iniţiale (probabil nici nu le mai cunoşteau, deşi în arhiva familiei se găseau documente ce conţineau aceste însemne), ci au creat altele, care se deosebeau radical de cele de odinioară. Câteva dintre bisericile ieşene în care autorul a identificat astfel de steme sunt: „Sf. Spiridon”, „Sf. Sava”, „Sf. Dimitrie-Balş” şi Talpalari.
Ziua Eroilor
Acum 11 ani
