Aşa cum se ştie, la 2
mai 1995, Parlamentul României a adoptat o lege conform căreia Ziua Înălțării Domnului a fost
declarată Ziua Eroilor, pentru a omagia jertfa celor căzuți în luptă pentru
libertatea și
independența
poporului român. Ceva mai târziu, Ziua Înălțării Domnului a fost desemnată Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească,
prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001. Totodată,
legea din 2003 privind regimul monumentelor și operelor comemorative de război a proclamat
sărbătoarea Înălțării Domnului, drept sărbătoare națională a poporului
român.
Ca în fiecare an, la Liceul Teoretic Roznov s–au organizat o serie de activităţi pentru a se omagia jertfa eroilor neamului românesc. Astfel,
la nivel liceal, Prof. Dr. Paul Daniel Nedeloiu (disciplina Istorie) şi conducerea
unităţii şcolare, reprezentată de Dir. Prof. Oana Ilarie şi Dir. Adj. Prof.
Oana Teacu, împreună cu elevii clasei a XI-a C (Filologie), au depus coroane de flori la
Monumentul Eroilor din centrul oraşului Roznov.
Prof. Dr. Paul Daniel Nedeloiu, împreună cu
primarul localităţii, Dl. Ionel Ciubotaru, au ţinut câte un discurs despre semnificaţia
zilei.
La nivel gimnazial,
Prof. Dana Blându (disciplina Istorie) şi Prof. Ştefănica Andrei au organizat o activitate
educaţională de conştientizare a importanţei cinstirii eroilor neamului,
proiectul numindu-se “Bunicul meu, eroul meu”.