vineri, 13 februarie 2015

Lansare de carte: Josanu Vitalie - Cetatea Albă - Moncastro

Vineri, 13 februarie 2015, în amfiteatrul Centrului de Calcul din Piatra Neamţ, sub auspiciile Fundaţiei Collegium XXI, a avut loc lansarea cărţii Monument al civilizaţiei medievale româneşti la Marea cea Mare: Cetatea Albă - Moncastro, autor fiind comisarul-şef de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ, Secţia Patrimoniu, dl. Dr. Vitalie Josanu. Lucrarea, ce conţine un număr de 777 de pagini, cu numeroase anexe şi hărţi utile, a apărut în noiembrie 2014, fiind tipărită la Editura Fundaţiei Collegium XXI, în Bucureşti. Este vorba despre teza de doctorat a autorului, susţinută la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, la 1 iulie 2013, sub coordonarea reputatului istoric Acad. Răzvan Teodorescu. La lansare,  într-un cadru festiv, excelent organizat de Fundaţia Collegium XXI, au participat istorici, arheologi, filologi, prieteni şi, cum era şi firesc, poliţişti din judeţul Neamţ, colegi ai autorului. Îl felicităm pentru frumoasa realizare şi îi dorim un drum cât mai lung demersul său istoriografic!