luni, 9 martie 2015

Olimpiada judeţeană de Istorie, Piatra Neamţ-2015

Sâmbătă, 7 martie 2015, la Şcoala generală nr. 3 din Piatra Neamţ s-a desfăşurat etapa judeţeană a Olimpiadei de Istorie (orele 10-13). Centrul zonal Piatra Neamţ a reunit elevi din zona Piatra Neamţ, Tîrgu-Neamţ, Bicaz şi Roznov, iar centrul zonal Colegiul Naţional "Roman Vodă" (Director Prof. Mihaela Tanovici - disciplina Istorie) a reunit elevi din zona Roman. Evaluarea lucrărilor s-a făcut la Şcoala generală nr. 3 din Piatra Neamţ. Preşedinte al comitetului de organizare a fost Prof. Dr. Dorina-Luminiţa Drexler, vicepreşedinte Inspector Prof. Elena Preda, iar membri în această comisie au fost Prof.  Dr. Mihai Lostun, Prof. Mihaela Gherghelescu şi Prof. Cristiana Şoimaru. În urma derulării acestei etape, elevii Liceului Tehnologic "Gh. Ruset-Roznovanu" din Roznov (coordonator Prof. Dr. Paul-Daniel Nedeloiu) au obţinut, ca şi în anii anteriori, rezultate excelente. Astfel, eleva Romedea Diana-Beatrice (clasa a VIII-a) a obţinut locul al II-lea, şi Premiul al II-lea, cu nota 9,40, doar douăzeci de sutimi despărţind-o de locul I şi, implicit, de faza naţională (9,60 obţinut de eleva Pal Bianca, de la Şcoala Gimnazială Gherăeşti). La clasa a IX-a, eleva Vacaru Brânduşa a obţinut locul al III-lea, respectiv Premiul al III-lea, cu nota 8,40 (iniţial, înainte de contestaţii s-a situat pe locul al II-lea), iar elevele Popescu Cristina şi Şerban Ana-Maria, din clasa a X-a, au obţinut Menţiuni (nota 8,00). Le felicităm pentru aceste frumoase rezultate şi le dorim mult succes în continuare!