miercuri, 3 decembrie 2008

90 de ani de la Marea Unire din 1918

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri şi a constituirii României Mari, Grupul Şcolar Roznov prin Catedra de Istorie, reprezentată de profesorii Daniel Nedeloiu şi Liliana Hudea împreună cu elevi membri ai Clubului de Istorie"Gheoghe Roznoveanu" din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, a organizat activităţi de marcare a acestei importante date din istoria românilor. Astfel, la nivel gimnazial s-a organizat o activitate artistică la începutul căreia prof. Daniel Nedeloiu a ţinut un cuvânt introductiv despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie în istoria românilor iar la Şcoala de Arte şi Meserii prof. Liliana Hudea a susţinut o activitate cu elevii în care au fost citite şi interpretate documentele Marii Uniri din 1918. De asemenea, profesorul Daniel Nedeloiu a organizat şi o vizită împreună cu elevi ai Clubului de Istorie"Gheoghe Roznoveanu" la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ unde li s-a vorbit elevilor despre importanţa actului de la 1 decembrie 1918 şi a fost vizitată expoziţia permanentă a muzeului, sub îndrumarea muzeologului Lucian Uţă . Elevii au vizionat exponate care înfăţişează urme de locuire în spaţiul românesc din cele mai vechi timpuri până la cucerirea Daciei de către romani. Elevii au fost interesaţi de cele văzute, au pus întrebări şi au fotografiat exponatele în vederea alcătuirii unor portofolii tematice.