vineri, 18 martie 2011

Noi apariţii editoriale - revista "Istros", tomul XVII

La începutul lunii martie, 2011, a văzut lumina tiparului un nou număr al prestigioasei reviste anuale a Muzeului Brăilei, "Istros". Este vorba despre tomul al XVII-lea, număr în care semnează o serie de articole şi studii personalităţi ale vieţii academice şi muzeistice precum: Prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, drd. Costin Croitoru, cercetător la Muzeul Brăilei, Cristian Nicolae-Apetrei, de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Conf. univ. dr. Laurenţiu Rădvan, Conf. univ. dr. Bogdan-Petru Maleon, Lector univ. dr. Nelu-Cristian Ploscaru, de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Revista, ale cărei studii şi articole sunt exclusiv în limbi de circulaţie internaţională, este grupată tematic pe următoarele secţiuni: Ancient history and archeology, Merchants, Markets and Comerce în Late Medieval and Early Modern Times, Boyars and high Priests in Romanian Principialities, şi Varia Historica. În penultima secţiune, Boyars and high Priests in Romanian Principialities, primul articol este semnat de Paul Daniel Nedeloiu ( Contributions to the history of the family of Oană Headman of Suceava -15-th -17 th centuries , p. 215-233), doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Numărul este aniversar, dedicat celor 130 de ani de existenţă a Muzeului Brăilei. Le urăm şi noi La Mulţi Ani truditorilor acestei importante instituţii de cultură, Muzeul Brăilei, şi le dorim mult succes în continuare!