vineri, 4 noiembrie 2011

Sesiunea Anuală de comunicări ştiinţifice a Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ

În zilele de 3-4 noiembrie 2011 la Piatra Neamţ s-a desfăşurat sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Muzeului de Istorie şi Arheologie. Manifestările ştiinţifice de anul acesta au fost dedicate comemorării a 40 de ani de la trecerea în nefiinţă a preotului Constantin Matasă (1878-1971), personalitate de seamă a arheologiei româneşti, el fiind şi cel care a înfiinţat Muzeul de Arheologie din Piatra Neamţ (devenit ulterior Muzeul de Istorie şi Arheologie). Deschiderea sesiunii a avut loc joi, 3 noiembrie, la ora 10, cu vizitarea expoziţiei permanente a muzeului. La orele 11 organizatorii au deschis sesiunea de comunicări, în urma unui Tedeum, primele intervenţii aparţinând d-lui dr. Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamţ, şi acad. Alexandru Vulpe, care s-au referit la personalitatea preotului Constantin Matasă. A urmat apoi lansarea volumului al XXVII-lea al anuarului "Memoria Antiquitatis. Acta Musei Petrodavensis". Partea a doua a manifestărilor a constat în prezentarea comunicărilor, organizate pe trei secţiuni: arta eneolitică Cucuteni, arheologie şi istorie medievală. Printre referenţi s-au numărat academicieni, profesori universitari, cercetători şi muzeografi, precum: acad. Alexandru Vulpe, acad. Ioan Mitrea, Prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, Prof. Univ. dr. Virgil Mihăilescu-Bârliba, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza -Iaşi, Prof. univ. dr. Marius Alexianu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza -Iaşi, arheolog dr. Adrian Bătrâna şi drd. Silviu-Constantin Ceauşu. Comunicările s-au susţinut pe durata celor două zile, joi şi vineri - 3, respectiv 4 noiembrie 2011.
Vineri, 4 noiembrie, drd. Silviu-Constantin Ceauşu a susţinut comunicarea intitulată În legătură cu pisaniile de la Bisericani, în care a adus o corectură textului unei pisanii publicată recent de drd. Vitalie Josanu pe site-ul www.medievistica.ro, prezentând şi alte două pisanii inedite, descoperite în incinta Mănăstirii Bisericani. Discuţiile au fost moderate de acad. Ioan Mitrea.