Marţi, 13 decembrie 2011, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, în Sala H1 a Casei Catargi (Corpul H), a avut loc şedinţa lunară a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie. În cadrul acesteia, au susţinut comunicări Prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu şi drd. Alexandru Pînzar. D-l Cătălin Bordeianu, în comunicarea sa, intitulată Liber Amicorum. O mărturie de solidaritate pedagogică europeană, a prezentat un manuscris inedit, aflat în colecţia Bibliotecii Judeţene Iaşi, aparţinând învăţatului slovac Martin Wegman (secolul al XVI-lea), în fapt un album de semnături şi impresii ale unor oameni de cultură contemporani cu acesta, din diferite spaţii ale Europei, inclusiv din cel românesc, ce reliefează mentalităţile epocii, din perioada Renaşterii şi Reformei, dar şi solidaritatea pedagogică. Albumul acestui pedagog pune în evidenţă, aşadar, prezenţa noastră nu numai în spaţiul cultural, ci şi în cel educaţional al Europei. D-l Alexandru Pânzar a prezentat o lucrare a cercetătorului ucrainean Oleg Ondorojenko, intitulată Родовая геральдика Руського королевства и на Руських землях короны Польской в XIV—XVI ст., apărută la Harkov, în anul 2009. Autorul ucrainean analizează, în lucrarea citată, sigiliile şi însemnele heraldice a peste 100 de neamuri boiereşti din spaţiul ruso-ucraineano-moldav, în secolele XIV-XVI (din care 33 de familii sunt româneşti), punând în legătură heraldica şi genealogia: unii boieri din secolul al XVI-lea au aceleaşi însemne heraldice ca unii din secolul al XV-lea, ceea ce sugerează relaţiile de înrudire dintre aceştia, faptul că făceau parte din aceeaşi familie (cazul Movileştilor). De asemenea, autorul demonstrează, cu exemple de natură heraldică, continuitatea folosirii aceloraşi însemne heraldice, cu mici modificări, în cadrul aceleiaşi familii, pe parcursul mai multor generaţii. Chiar dacă unele aprecieri sunt relative (în speţă, cele de natură naţionalistă), lucrarea este importantă în primul rând prin bogatul ei material ilustrativ, reprezentat de peceţi, sigilii inelare şi steme, fapt subliniat de d-l Alexandru Pînzar.
Ziua Eroilor
Acum 11 ani