Una dintre tendinţele actuale ale istoriografiei româneşti este încercarea de „recuperare” a secolului fanariot, direcţie care nu a dus lipsă de abordări nici în trecut, dar care a fost excesiv ideologizată, rezultând o serie de clişee, fără să se facă o cercetare sistematică a problemei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru perioada în discuţie, marea majoritate a documentelor nu sunt publicate, iar cele care s-au publicat, în diferite colecţii diplomatice, mai vechi sau mai noi, nu alcătuiesc nici pe departe o colecţie unitară. Acestui efort, de reevaluare a domniilor fanariote, pe baza unei documentaţii solide, se subscrie şi teza de doctorat a d-lui Mihai-Cristian Amăriuţei, intitulată Grigore al III-lea Alexandru Ghica, susţinută la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în amfiteatrul II-7, la data de 9 iunie 2012. Autorul a realizat o monografie a acestui domn fanariot, cunoscut mai ales pentru opoziţia manifestată faţă de cedarea Bucovinei, în anul 1775, de către Imperiul Otoman, în folosul Imperiului Habsburgic. Tocmai această problemă este reexaminată minuţios de autor, care ajunge la concluzia că rolul de erou şi martir atribuit acestui domn în istoriografia romantică şi naţionalistă a secolului al XIX-lea, dar şi în literatură, teatru şi artă, perpetuat apoi şi în secolul XX, este injust, întrucât asasinarea sa, din 1 octombrie 1777, nu s-a datorat, în opinia autorului, momentului 1775. D-l Mihai-Cristian Amăriuţei vine cu o serie de explicaţii alternative în acest sens: trecuseră doi ani din momentul în care s-a opus cedării Bucovinei, or, dacă acesta ar fi fost motivul, turcii l-ar fi înlăturat încă din 1775; creşterea tensiunilor dintre domn şi o parte a marilor boieri, care îl pârau constant la Poartă; acuzaţia adusă de Poartă că domnul era un spion al Rusiei; pierderea sprijinului extern, inclusiv al Rusiei. Autorul arată că imaginea care ar fi trebuit să rămână posterităţii, referitoare la Grigore al III-lea Alexandru Ghica, este aceea de bun gospodar, remarcabil fiind efortul său de ordin edilitar în târgul Iaşilor, dar şi de iniţiator al unor reforme cu caracter modern, fără să se poată vorbi însă despre un despotism luminat în cazul său.
Comisia de susţinere a tezei a avut următoarea componenţă: Prof. univ. dr. Lucreţiu Bîrliba, Prodecan al Facultăţii de Istorie, preşedinte al Comisiei; Prof. univ. dr. Ioan Caproşu, coordonator; Prof. univ. dr. Dumitru Vitcu (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), Prof. univ. dr. Marcel-Dumitru Ciucă (Universitatea din Bucureşti) şi Conf. univ. dr. Laurenţiu Rădvan (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), referenţi oficiali. Lucrarea poate fi consultată la biblioteca Facultăţii de Istorie, având cota V-1.905.
