marți, 15 aprilie 2014

Simularea Examenului de Bacalaureat - 2014 (5 martie)

La simularea din 5 martie 2014, pentru disciplina Istorie, la Liceul Teoretic Roznov, au participat toţi elevii claselor a XI-a C (27) şi a XII-a C (31). Rezultatele obţinute de elevi la această disciplină nu au fost  însă mulţumitoare, în condiţiile în care 10 dintre cei 31 de elevi ai clasei a XII-a C au promovat, cu note cuprinse între 5,10 şi 8,40. La clasa a XI-a C au promovat la Istorie şase elevi, din 27,  cu note cuprinse între 5,00 şi 9,35.
Satisfăcător a fost rezultatul obţinut, la clasa a XI-a- Filologie (Diriginte - Prof. Dr. Paul-Daniel Nedeloiu) de eleva Mihaela Popa, care a luat la Istorie cea mai mare notă la toate clasele implicate  (XI-XII) şi peste toate disciplinele de studiu  – nota 9,35.
Cele mai frecvente erori pe care elevii le-au făcut la istorie au ţinut de  interpretarea greşită a cerinţelor de la subiectele I şi II (care sunt alcătuite pe baza unor texte istorice), neidentificarea corectă a relaţiei de cauzalitate-efect între diferitele informaţii din textele istorice (deşi unele erau evidente!), neprezentarea unor fapte, acţiuni, evenimente istorice (de cele mai multe ori doar au fost menţionate, elevii pierzând din punctaj), lipsa formulării unor opinii cu privire la evenimentele istorice redate în texte şi neargumentarea corectă a acestora. Cei mai mulţi dintre elevi nu au abordat deloc eseul, ceea ce indică atât deficienţe în ceea ce priveşte compunerea unei naraţiuni, cât şi lipsa învăţării serioase a temelor propuse de MEN pentru simularea examenului de Bacalaureat 2014.