Vineri, 23 septembrie 2011, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a avut loc simpozionul naţional intitulat Historia et Cultura Alimentorum (I). Resurse şi meşteşuguri din antichitate până în epoca modernă. La această manifestare ştiinţifică, dedicată istoriei alimentaţiei, au participat profesori universitari, cercetători, şi doctoranzi, atât din România cât şi din Republica Moldova. Comunicările, grupate în patru sesiuni, au punctat aspecte din obiceiurile culinare din antichitate până în epoca modernă, sursele folosite de referenţi fiind din cele mai diverse: literare, epigrafice, papirologice, iconografice, narative, scrieri patristice, arheologice etc., practic făcându-se apel la interdisciplinaritate, fapt esenţial pentru înţelegerea cât mai apropiată de realitate a unui fenomen istoric. Simpozionul, aflat la cea dintâi ediţie, a fost organizat la iniţiativa Prof. univ. dr. Maria Magdalena Szekely şi Prof. univ. dr. Nelu Zugravu.
Ziua Eroilor
Acum 11 ani